Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.
Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.
Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.
Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.
Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.
Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.
Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.
Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.
Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.
Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.
Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.
Alimentatia naturala si longevitatea
Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.
Modalitati
Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.
Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.
Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.
Ayurveda ne subliniază rolul apei în purificarea corpului şi în procesele de eliminare a toxinelor. Principalul inamic al uei sănătaţii bune este acumularea de toxine.
Ayurveda examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea părţilor componente.
Somatometria poate fi definită simplu ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi ale segmentelor sale constitutive.
Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.
Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.
Ştiinţa sistemului Ayurveda reflectă realitatea vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei.
Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.
Ayurveda
În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.
În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".
Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.
Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.
Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.
Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.
Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).
În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.
Un genetician de la Universitatea Cambridge, Aubrey de Grey, afirmă că oamenii ar putea trăi până la 1.000 de ani.
Longevitatea este un concept complex ce implica mentinerea sanatatii prin evitarea bolilor, prin mentinerea functiilor fizice si cognitive la un nivel ridicat.
AYUS GRUP - ROMÂNIA
centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda
cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda
© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2017 informatii si recenzii
MECANISMELE DE BIO-FEEDBACK
EVIDENŢIEREA MECANISMELOR DE BIOFEEDBACK PRIN INTERMEDIUL CUNOAȘTERII DIN AYURVEDA
În tradiţia sistemului Ayurveda se indică faptul că păstrarea nealterată a stării de sănătate a finței umane poate fi realizată prin menţinerea stării de echilibru dinamic a întregii structure individuale. Această condiţie dinamică de echilibru este numită în Ayurveda dhatu-samya şi este uneori interpretată, prin prisma terminologiei medicale moderne, ca fiind o amplă desfăşurare funcţională ce asigură homeostazia fiziologică a fiinţei. Sistemul tradiţional Ayurveda precizează că starea funcţională numită dhatu-samya se realizează prin reglarea permanentă a sistemului dinamic şi funcţional al celor trei factori vitali (dosha), sistem numit pe scurt tridosha.
Conform sistemului Ayurveda, tridosha este o entitate biologică şi vitală complexă, ce este responsabilă pentru dimensiunile structurale, funcţionale şi comportamentale ale fiinţei vii. Sistemul vital tridosha se manifestă atât ca sistem biologic, cât şi ca sistem energetic şi informaţional. Toate măsurile preventive şi terapeutice din Ayurveda sunt bazate pe menţinerea unei stări adecvate de echilibru a sistemului tridosha. Cercetătorii moderni au remarcat faptul că există o multitudine de mecanisme prin care aceste se realizează, în anumite condiţii, unele fine reglaje generatoare de echilibru, astfel că ceea ce în Ayurveda poartă numele de dhatu-samya corespunde cu ceea ce este numit în prezent bio-feedback.
S-a observat că aplicarea clinică a bio-feedback-ul a putut oferi posibilitatea măsurării precise a unora dintre parametrii de stare ai dosha-urilor, precum şi a unora dintre caracteristicile structurale de stare ale constituenţilor corporali (dhatu). Pe baza observaţiei că un anume stimul alimentat la sistemele biologice va produce o serie de modificări în mediul intern au fost elaborate o serie de modalităţi de evaluare a parametrilor corporali ayurvedici cunoscuţi.
Astfel de modificări au putut fi înregistrate ca semnale electrice prin EMG (electromiogramă), EEG (electroencefalogramă), RGP (răspunsul galvanic al pielii), puls, tensiune arterială sau tensiune coronariană. Rezultatele au fost apoi interpretate în sensul specific descris în cadrul sistemului Ayurveda.
De asemenea, efectele remediilor naturale asupra sistemului biologic pot fi, de asemenea, măsurate şi corelate cu activitatea principiilor vitale dosha din fiinţă, prin evaluarea mecanismelor de tip bio-feedback. De exemplu, hiperactivitatea sistemului cardiovascular poate identifica indivizii predispuşi la boli coronariene şi astfel poate fi înţeleasă într-un anume fel predicţia ce este realizată în Ayurveda prin intermediul evaluării stării dosha-urilor.
Pe scurt, tehnica modernă a biofeedback-ului poate fi utilizată pentru diagnosticarea precoce a multor boli, exact aşa cum interpretarea ayurvedică a indicatorilor de dezechilibru ai dosha-urilor furnizează informaţii valoroase cu privire la posibilele evoluţii patologice viitoare.
De asemenea, potenţialul terapeutic al multor remedii tradiţionale ayurvedice poate fi, de asemenea, evaluat prin aplicarea anumitor tehnici de bio-feedback. Prin intermediul tehnicilor de bio-feedback pot fi identificaţi anumiţi parametri obiectivi care sunt apoi utili în procesul de măsurare a stării dosha-urilor şi de aprecierea a stării constituenţilor corporali (dhatu), astfel că, atât diagnoza, cât şi terapia ayurvedică pot fi mult mai profund înţelese în contextul amplu a cercetării medicale din prezent.