Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.

Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.

Teoria morfogenetica

Influenta tainica a culorilor

Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.

Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.

Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.

Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.

Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.

Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.

Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.

Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.

Plante pentru transmutare şi sublimare

Bioritmul uman

Sucurile din fructe si legume

Câteva plante condimentare

Consumul excesiv de sare

Necesitatile energetice in alimentatie


Alimentatia naturala si longevitatea

Importanţa apei curate şi a igienei

Beneficiile renunţării la fumat

Beneficiile îmbăierii periodice

Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.

Scop si obiective

Modalitati

Ayurveda

Secretele longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.

Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.

Greutatea si longevitatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Ayurveda ne subliniază rolul apei în purificarea corpului şi în procesele de eliminare a toxinelor. Principalul inamic al uei sănătaţii bune este acumularea de toxine.

Ayurveda examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea părţilor componente.

Somatometria poate fi definită simplu ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi ale segmentelor sale constitutive.

Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.

Ştiinţa sistemului Ayurveda reflectă realitatea vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei.

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Efectele curative ale apei

Ayurveda - un sistem holistic

Somatometria şi Ayurveda

Alimentaţia echilibrată în Ayurveda

Ayurveda – stiinta si arta a vindecarii

Ayurveda – Ştiinţa milenară a vieţii

Epigenetica şi Ayurveda

Scop si obiective

Ayurveda

Ayurveda

În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.

În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".

Înțeleptul Atreya

Armonia - sattva-guna

Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.

Marturia unui cercetator

Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.

Armonia - sattva-guna

Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.

Subiecte ale cursului de Ayurveda

Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.

Cursuri de Ayurveda

Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).

În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.

Noul ciclu vital anual ayurvedic

Ayurveda - scop si obiective

Un genetician de la Universitatea Cambridge, Aubrey de Grey, afirmă că oamenii ar putea trăi până la 1.000 de ani.

Longevitatea este un concept complex ce implica mentinerea sanatatii prin evitarea bolilor, prin mentinerea functiilor fizice si cognitive la un nivel ridicat.

1000 de ani de viata

Alimentatia si longevitatea

AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda

Ayurveda Traditie Modalitati Cunoastere Alimentatie Longevitate Informatii

© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2017 informatii si recenzii

PRchecker.info
PRchecker.info

Omul care a trăit 250 de ani

Un exemplu exceptional

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vindecător chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927.

 „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky. Aceeaşi sursă citează descrierea uimitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vietii lungi

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om care a trăit o viaţă excep’ional de lungă, conţine patru elemente esenţiale: pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten şi somnul bun. Dar, cea mai importantă dintre toate, cea din care se nasc toate este, de fapt, componenta interioară: „pacea lăuntrică”.

Dacă oamenii ar avea inima liniştită şi ar fi mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător.

Consultând biografia lui, însă, constatăm că el era instruit în domeniul vindecării cu ajutorul plantelor medicinale şi, poate că acesta este un alt ingredient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capacitatea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu provine din mişcarea fizică, consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior. Ne oboseşte şi ne vlăguieşte neliniştea interioară, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îmbătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi nemulţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic.

Un somn bun ne regenerează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu putere pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre cotidiene.

Pacea interioara este sursa vietii

Dacă reuşim să rămânem mai mereu într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”. Pacea interioară profundă este starea noastră naturală, iar tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, de a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne deconectăm de la realitatea Sinelui Nemuritor. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin nemulţumire şi nelinişte, nu doar că ne irosim singuri energia interioră, nu doar că întrerupem relaţia armonioasă cu bateriile naturale ale vieţii, dar îmbătrânim mai repede şi trăim mai puţin.

 „Nu te îngrijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus. Nu mintea noastră este cea care ne aduce aspectele de care avem nevoie, ci în realitate contactul cu starea de pace lăuntrică profundă o poate face. Căci în pacea aceasta mintea tace, şi atunci pentru noi vorbeşte cu adevărat Dumnezeu. În pacea interioară profundă, egoul se topeşte, şi atunci se aude şi se vede puterea energiei divine care susţine viaţa în întregul univers. În Biblie se spune „Pacea să fie cu voi”. Căci dacă pacea-i cu noi, ea este ceea ce cu adevărat avem nevoie pentru viaţă, inclusiv pentru o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită.